Exercitiile Kegel
Exercitiile Kegel sunt denumite dupa dr. Arnold Kegel care le-a conceput in 1948 si erau folosite la vremea respectiva pentru controlul incontinentei urinare de dupa nastere. Aceste exercitii sunt o serie de contractii urmate de relaxari ale musculaturii planseului pelvin si s-au dovedit a fi utile in mai multe situatii.
Daca “pierzi” urina atunci cand tusesti, cand razi, cand stranuti sau cand faci efort, suferi de incontinenta urinara de efort. Daca te numeri printre femeile care sufera de incontinenta urinara de efort, daca ai prolaps uterin, esti gravida sau ai nascut de curand, merita sa incerci si exercitiile Kegel. De retinut ca nu sunt o metoda de tratament unica a acestor afectiuni, dar se crede ca imbunatatesc mult starea de sanatate a planselui pelvin. De asemenea, se crede ca imbunatatesc viata sexuala atat a femeilor care le fac, cat si a partenerilor lor.
- Ca sa iti dai seama mai usor care anume sunt muschii pelvini, atunci cand urinezi, incearca sa incetinesti sau sa intrerupi jetul urinar, adica in termeni popular “sa te tii”. Muschii care se vor contracta pentru asta sunt muschii pelvini, cei care trebuie intariti. Initial o sa contractii si muschii feselor si cei abdominali. Cu timpul, prin repetarea frecventa a exercitiilor o sa ajungi, sa le faci perfect. Ca sa fii sigura, pune-ti mana pe burta si fese si asigura-te ca nu sunt incordate. Asigura-te ca respiri in timp ce faci aceste exercitii.
- Dupa ce ai depistat care sunt si te-ai obisnuit cu contractia muschilor pelvini, e timpul sa treci la treaba. Exercitiile Kegel pot fi facute oriunde, stand in picioare, intinsa pe pat, in timp ce lucrezi, in autobuz etc.
- Contracta-i si mentine-i asa 5-10 secunde, in reprize a cate 10 exercitii, de cat mai multe ori pe zi. Pe masura ce muschii pelvini se intaresc, poti creste gradual numarul zilnic de exercitii, dar si durata contractiilor. Poti incepe cu 50 de exercitii pe zi si treptat poti ajunge la 120-150/zi. Dar nu te suprasolicita! Prea multe exercitii iti vor obosi musculatura pelvina, putand chiar provoca pierderi de urina.
Daca esti gravida si nu faceai pana acum aceste exercitii, ar fi bine sa le incepi. Se crede ca o musculatura pelvina puternica scurteaza durata nasterii, si anume, a fazei de impingere din timpul travaliului. Daca ai nascut curand si ti s-a facut o epiziotomie sau “te-ai rupt”, aceste exercitii te ajuta sa te refaci mai usor. Chiar si sotul tau poate face aceste exercitii. La barbati reduc riscul afectiunilor de prostata, prin imbunatatirea circulatiei sanguine.
Exercitiile Kegel sunt eficiente numai daca sunt facute cu regularitate. Primele rezultate le vei simti dupa 3-6 saptamani sau chiar mai devreme daca esti perseverenta. Succesul depinde de corectitudinea si de regularitatea efectuarii lor.
Dr. Diana Gradinaru
Adaugat la: 18 aprilie 2008
Apreciaza articolul:
Etichete: dupa nastere sex gravida mamici
Comentarii
Nu exista nici un comentariu adaugat acestui articol.Autentifica-te pentru a adauga un comentariu



